Povestea lui Dănuț (poveste de leadership)

În esență, Dănuț este o fire foarte competitivă. Tocmai de aceea a și ales calea antreprenoriatului. Aspectul ăsta al personalității lui, îl împiedică deseori să ajungă acolo unde vrea, mai ales când e nevoie de un efort de grup pentru a atinge anumite obiective.

Avea o nevoie intrisecă de a controla grupul, de a se impune în fața celorlalți, de a fi recunoscut ca atare, de a fi apreciat pentru rezultatele pe care le aducea. Avea o foame individuală de rezultate care deseori îl împiedica să ajungă la acele rezultate.

Și asta aducea deseori conflicte directe cu alți membri ai echipei sale; un stres pe măsură, dar și o epuizare fizică și mentală, după o anumită perioadă.

Comportamentul ăsta se regăsea la locul de muncă, dar și în diverse jocuri de societate sau sporturi pe care le practica în timpul liber. Când juca fotbal, de exemplu, era atât de arogant încât replica lui preferată era: „nu mă interesează ce echipă îmi dați; luați voi cei mai buni jucători și da-ți-mi mie restul!”
Era un fel de „eu VS restul lumii”.

Dănuț era conștient că pentru a avea succes în afaceri trebuie să se dezvolte continuu. Și participa la toate evenimentele și workshopurile la care putea ajunge.

A avut un declic la un workshop de leadership, în urma căruia a schimbat complet atitudinea.

Se formau echipe de câte zece oameni, legați la ochi, care trebuiau să țină o sfoară lungă în mâini; cu toții aceeași sfoară.

Apoi, erau amestecați până amețeau, rezultând o încurcătură a sforii respective. Scopul exercițiului era să formeze un pătrat sau un dreptunghi, fără să ia mâna de pe sfoară.

În prima fază, cu toții erau haotici, iar Dănuț și-a dat seama că legat la ochi nu poate să „vadă” așezarea în spațiu a celorlalți membri ai echipei. Erau căzuți, unii agățați și trași de către ceilalți; toți vorbeau și nu reușeau să se pună de acord; inclusiv Dănuț. Iar rezultatul era departe de adevăr.

Atunci și-a dat seama că echipa lui nu ajunge nicăieri așa. Le-a spus celorlalți părerea sa, că cel mai bine este să lase pe cineva care să îi coordoneze, iar restul să nu mai scoată niciun cuvânt. Le-a spus că, deși puteau să piardă jocul, măcar așa aveau o șansă, dacă lucrează în echipă și ascultă de o singură părere.

A reușit să se facă auzit, să își spună părerea, dar apoi le-a spus celorlalți că nu el vrea să îi ghideze pentru că nu reușește să înțeleagă spațial ce se întâmplă. Apoi, a propus pe cineva care să preia conducerea, care i s-a părut mai coerent.

Și nimeni nu a mai scos niciun cuvânt din acel moment. Și-au ales liderul, cel propus de Dănuț, după care l-au ascultat orbește. Au format un dreptunghi și au câștigat jocul, în timp ce celelalte echipe se certau în continuare pentru putere.

A fost atât de puternic exemplul pentru el, încât și-a redefinit complet ideea de leadership. Scopul primează în fața puterii exercitate. Un lider nu „se arată” dacă obiectivul poate fi atins de grup și fără aportul lui. Pe când un lider fals, care vrea „puterea”, va lupta pentru ea în detrimentul grupului și al obiectivului comun.

Într-o viață de om, activăm ca membri ai unei echipe mult mai des decât credem. Facem parte din foarte multe „triburi” cu scopuri diferite, scopuri profesionale sau sociale. Să lupți pentru putere în fiecare dintre aceste „triburi”, independent de obiectivul grupului, te duce la un pas de nebunie.

„Un lider nu luptă pentru putere, ci pentru scop.”

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*